Apartamente cu 1, 2 și 3 camere în Iași (zona Galata), DIRECT DEZVOLTATOR!

REGULAMENT CAMPANIE PROMOȚIONALĂ „MOBILARE CADOU – 3.000 € (TVA INCLUS)”

Art. 1. Organizatorul campaniei

Art. 1.1. Campania „MOBILARE CADOU – 3.000 € (TVA INCLUS)” este organizată de SC TALA IAPIS SRL, cu sediul social în Mun. Iași, Șos. Bucium, nr. 23, corp C1-U3, camera 30, garsoniera 10, județul Iași, e-mail: vanzari@lapis-residence.ro, CUI RO 4463713, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/2455/2021.

Art. 1.2. Regulamentul este obligatoriu pentru toți participanții și este disponibil public pe site-ul proiectului.

Art. 1.3. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica regulamentul, cu informarea prealabilă a publicului prin publicare pe site.

Art. 2. Denumire. Durată. Locul desfășurării

Art. 2.1. Denumirea campaniei: „MOBILARE CADOU – 3.000 € (TVA INCLUS)”.

Art. 2.2. Perioada: 06.05.2026 – 31.05.2026.

Art. 2.3. Ultima zi de participare: 31.05.2026, ora 16:00.

Art. 2.4. Campania se desfășoară în cadrul proiectului Lapis Residence și la sediul Organizatorului.

Art. 3. Produse participante

Art. 3.1. Campania este valabilă exclusiv pentru următoarele apartamente finalizate din blocul L1:

  • Apartamentul nr. 6
  • Apartamentul nr. 46
  • Apartamentul nr. 50

din cadrul Lapis Residence, situat în Iași, Str. Iftimie Bârleanu nr. 36F.

Art. 3.2. Campania nu se cumulează cu alte oferte sau beneficii negociate.

Art. 3.3.Campania este valabilă în limita stocului disponibil de apartamente participante și până la data de 31.05.2026.

Art. 4. Dreptul și condițiile de participare

Art. 4.1. Pot participa:

  • persoane fizice (minim 18 ani)
  • persoane juridice

care achiziționează unul dintre apartamentele menționate.

Art. 4.2. Condiția de eligibilitate:

  • semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data de 31.05.2026.
Art. 5. Beneficiul oferit

Art. 5.1. Campania oferă un beneficiu constând în mobilarea parțială a apartamentului achiziționat.

Art. 5.2. Cumpărătorul are dreptul de a selecta produse de mobilier și decorațiuni în valoare totală de maximum 3.000 € (TVA inclus).

Art. 5.3. Produsele:

  • sunt alese de către cumpărător din cadrul Mobexpert Iași
  • vor fi achiziționate și achitate de către Organizator
  • vor fi livrate și incluse în apartamentul achiziționat

Art. 5.4. În cazul în care valoarea produselor selectate:

  • depășește 3.000 € → diferența va fi achitată de către cumpărător
  • este mai mică de 3.000 € → diferența nu se acordă în numerar sau alte beneficii

Art. 5.5. Alegerea produselor trebuie realizată într-un termen de 30 de zile de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare.

Art. 5.6. Livrarea și montajul produselor se vor realiza conform termenelor și condițiilor furnizorului.

Art. 5.7. Organizatorul nu este responsabil pentru:

  • disponibilitatea produselor
  • întârzieri de livrare
  • eventuale neconformități ale produselor furnizate

acestea fiind în responsabilitatea furnizorului.

Art. 5.8. Beneficiul nu poate fi convertit în bani și nu poate fi transferat către alte persoane.

Art. 5.9. Participarea la campanie implică acceptarea integrală a regulamentului.

Art. 6. Întreruperea campaniei

Art. 6.1. Campania promoțională încetează la data de 31.05.2026, ora 16:00, sau anterior acestei date, în cazul epuizării stocului de apartamente participante, respectiv apartamentele nr. 6, 46 și 50 din blocul L1.

Art. 6.2. În cazul epuizării stocului înainte de data menționată, Organizatorul va informa publicul prin intermediul site-ului oficial.

Art. 7. Regulamentul campaniei

Art. 7.1. Regulamentul este disponibil pe site pe toată durata campaniei.

Art. 8. Încetarea campaniei. Forță majoră

Art. 8.1. Campania poate înceta înainte de termen în caz de forță majoră.

Art. 9. Protecția datelor personale

Art. 9.1. În contextul desfășurării campaniei promoționale, Organizatorul prelucrează datele cu caracter personal ale participanților în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (GDPR), precum și cu legislația națională aplicabilă.

Art. 9.2. Datele cu caracter personal pot include, fără a se limita la: nume, prenume, număr de telefon, adresă de e-mail, date de identificare și orice alte informații furnizate de participanți în cadrul procesului de achiziție.

Art. 9.3. Prelucrarea datelor se realizează în următoarele scopuri:

  • derularea și administrarea campaniei promoționale;
  • încheierea și executarea contractului de vânzare-cumpărare;
  • îndeplinirea obligațiilor legale ale Organizatorului;
  • realizarea de analize și raportări interne;
  • transmiterea de comunicări comerciale (doar în baza consimțământului expres al participantului).

Art. 9.4. Temeiurile legale ale prelucrării sunt:

  • executarea unui contract sau demersuri precontractuale;
  • obligații legale ale Organizatorului;
  • consimțământul persoanei vizate (acolo unde este cazul);
  • interesul legitim al Organizatorului, în limitele prevăzute de lege.

Art. 9.5. Datele cu caracter personal pot fi dezvăluite către:

  • parteneri contractuali ai Organizatorului (ex.: notari publici, furnizori de servicii, colaboratori);
  • autorități publice, în baza obligațiilor legale.

Art. 9.6. Datele vor fi stocate pe durata necesară îndeplinirii scopurilor menționate, precum și ulterior, în conformitate cu obligațiile legale aplicabile.

Art. 9.7. Participanții beneficiază de următoarele drepturi:

  • dreptul de acces la date;
  • dreptul la rectificarea datelor;
  • dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”);
  • dreptul la restricționarea prelucrării;
  • dreptul la opoziție;
  • dreptul la portabilitatea datelor;
  • dreptul de a retrage consimțământul în orice moment (fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare);
  • dreptul de a depune plângere la autoritatea de supraveghere competentă (ANSPDCP).

Art. 9.8. Pentru exercitarea drepturilor, participanții pot transmite o solicitare la adresa de e-mail a Organizatorului menționată în prezentul regulament.

Art. 9.9. Organizatorul se angajează să asigure confidențialitatea și securitatea datelor cu caracter personal, prin implementarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate.

Art. 10. Alte clauze

Art. 10.1. Deciziile Organizatorului sunt finale.

Art. 10.2. Organizatorul poate lua măsuri în caz de fraudă sau abuz.